Pentru mamele de îngeri

Din 2021 lucrez în domeniul oncologiei pediatrice. Întâlnesc mereu situații provocatoare, care îmi testează limitele, dar dau tot ce mai bun din mine și nu uit de a lua cu mine empatia, răbdarea și iubirea față de oameni.

Totuși, aici rămâne un subiect fragil și sensibil, anume momentul în care unii se transformă în îngerași. Simt cum mi se pune un nod în gât, simt un vid unde uit de toate și niciun cuvânt nu mi se pare potrivit în această situație. În astfel de momente, mamele au întrebări la care răspunsul nu poate veni dintr-odată: „Cum o să trec peste?”, „Cum voi trăi cu această durere?”, „De ce tocmai mie se întâmplă?”, „Nu vreau să mai simt așa de multă durere, cum o fac să dispară?”. Le ofer tăcere…prin acea tăcere pot sta cu durerea lor. În plus, le menționez că nu există o rețetă perfectă, deoarece fiecare are propria metodă de a face față acestor obstacole. În schimb, există 2 ingrediente absolut necesare, anume timpul și nevoia de a-și acorda răbdare în tot acest proces.

În urma experiențelor avute, am scris aici un îndemn, un mesaj…fiind pentru oricine care își pierde o persoană dragă în viață.

Plângi, iubită mamă….plângi…și ascultă-ți acea durere prea mare pe care o duci. O durere ce s-a instalat din timp și care a crescut. O durere pe care doar tu o poți simți. O durere care a adunat toate frustrările, neputințele, luptele pe care le-ai dus în acest răstimp, totul în speranța că va fi bine…o durere care va rămâne cu tine…pe care uneori, poate o vei ignora, poate nu vei mai vrea s-o privești în ochi, poate îți va aduce uneori și un zâmbet…o durere care îți va reaminti din plin despre acel aspect amar al vieții…

Plângi și lasă totul să iasă din tine…nu te reține…nu-ți reține lacrimile, suferința, durerea, dorul pentru copil….suspină și urlă pentru toate neputințele pe care le trăiești, pentru toate obstacolele pe care le-ai înfruntat cu toate resursele tale…acelea de iubire, răbdare, de a fi acolo pentru copilul tău, puterea de a arăta un zâmbet în fața lui, de a-i transmite curaj, deși doar tu știai de vârtejul neputințelor simțite în sufletul tău…pentru toate momentele în care ai simțit că cedezi, dar cumva ai mai dat de-un strop de curaj, speranță, de care te-ai agățat până în pânzele albe…și care te-au ajutat să duci mai departe. 

Urlă…strigă…plângi…suspină…apoi inspiră adânc, iar când expiri, imaginează-ți cum scoți afară durerea care îți ocupă tot corpul și privește-o. Ea e aici, cu tine. Suferința prin care treci. Ia din ea acele amintiri frumoase, acele zâmbete și râsete alături de copilul tău care păreau că nu se vor mai sfârși, pe care nimeni nu ți le va schimba…ia-le și bucură-te că s-au întâmplat. Ia-le și spune-i durerii: „Ești o parte din mine. O parte din mine cu care mă voi mai întâlni. Te aștept.”

Dragă mămică, dacă vreodată simți că ești copleșită de această durere și simți nevoia de ajutor, nu uita: Cere ajutor. Pentru că oamenii curajoși, cer ajutor.